Curtea de Argeş, Argeş

1. fullinfo.ro
2. orase
3. Curtea de Argeş, Argeş

Curtea de Argeş este un municipiu în judeţul Argeş, Muntenia, România, format din localităţile componente Curtea de Argeş (reşedinţa) şi Noapteş.

Curtea de Argeş a fost prima capitală a Țării Româneşti şi păstrează cele mai importate edificii bizantine de pe teritoriul României, printre care se numără Biserica Domnească, monument de secol XIV aflat pe lista indicativă a UNESCO. Important centru politic şi economic în timpul epocii medievale, Curtea de Argeş a decăzut după mutarea cetăţii de scaun a Țării Româneşti la Târgovişte, dar îşi recapătă prestigiul în timpul perioadei interbelice odată cu desemnarea catedralei Mânăstirii Curtea de Argeş ca necropolă regală de către Carol I. La Curtea de Argeş s-au născut câţiva dintre domnitorii cei mai importanţi din istoria medievală a Țării Româneşti (Neagoe Basarab, Vlaicu Vodă, Mircea cel Bătrân) dar şi personalităţi marcante ale perioadei interbelice precum Urmuz şi Florian Ștefănescu-Goangă.

Aşezare

Oraşul Curtea de Argeş este localizat în partea de nord a judeţului Argeş, în depresiunea intracolinară a bazinului superior al râului Argeş, la o altitudine de 450 m deasupra nivelului mării, şi este înconjurat de dealurile şi muscelele sudice ale Munţilor Făgăraş. Suprafaţa oraşului este de aproximativ 75 km², cadrul natural fiind condiţionat de prezenţa zonei montane din apropiere, care se află la circa 28 km distanţă şi care introduce variaţie şi diversitate. Este situat la o distanţă de 38 km de municipiul Piteşti, la 36 km de oraşul Râmnicu Vâlcea şi la 45 km de Câmpulung. Fiind situat în zonă depresionară, oraşul se bucură de climă favorabilă, cu temperaturi moderate tot timpul anului şi precipitaţii relativ abundente; iernile sunt mai puţin aspre decât la câmpie, iar verile sunt în general plăcute, cu zile însorite.

Istoric

Descoperirile arheologice atestă că, încă din prima epocă a fierului, pe aceste meleaguri trăia o populaţie dacă, condusă de Dromichaetes (secolele IV - III î.Hr.). De asemenea, conform unor săpături arheologice efectuate de Nicolae Constantinescu, pe la 1200 aici exista o mică reşedinţă voievodală şi o bisericuţă.

Unii specialişti afirmă că tot aici şi-ar fi avut curtea Seneslau, conducătorul unei formaţiuni statale după cum apare pe diploma cavalerilor ioaniţi. Legenda spune că Negru Vodă, coborând din Făgăraş, ar fi întemeiat oraşul pe la 1290; alţii îl considerau pe Litovoi drept Negru Vodă. Aici s-a aflat curtea lui Basarab I care, până la atacul maghiar din 1330, care a dus la probabila distrugere a oraşului, s-a mutat temporar la Câmpulung-Muscel.

Numele iniţial al oraşului era Argeş. Numele actual al oraşului începe să fie folosit din secolul al XVI-lea, prima menţiune cu denumirea actuală datând din 1510 de la domnitorul Vlad cel Tânăr. Până după moartea lui Neagoe Basarab, cel ce ridică aici cunoscuta mănăstire, în Argeş şi-a aflat reşedinţa Mitropolia Ungrovlahiei, întemeiată aici de Nicolae Alexandru, în 1359, primul mitropolit fiind Iachint de Vicina, iar ultimul Macarie al II-lea (1512-1521). Tot în timpul domniei lui Nicolae Alexandru a fost terminată construcţia Bisericii Sf. Nicolae domnesc, prima necropolă a domnilor români dintre Carpaţi şi Dunăre, dar şi Biserica Sân Nicoară, numită de localnici Sf. Nicolae cel Mic, despre care se spune că a fost ctitorită de Doamna Clara, mama voievodului. La Curtea de Argeş este înfiinţată şi prima monetărie a ţării de către Vladislav I (Vlaicu) (1364 - 1377), domnitor care a sprijinit intensificarea legăturilor comerciale dintre Muntenia şi oraşele din Transilvania şi a „lăsat“ cel mai vechi document intern, scris la Argeş pe data de 25 noiembrie 1369. Tot în această perioadă este înfiinţată şi prima şcoală locală, unde învăţau fii orăşenilor.

După ce a fost unul dintre cele mai importante oraşe valahe în timpul secololor XIV şi XV, oraşul începe să decadă din punct de vedere economic la începutul secolului al XVI-lea după mutarea capitalei Țării Româneşti la Târgovişte. Sediul episcopal ortodox a fost de asemenea transferat la Târgovişte în 1517, iar cel catolic a fost desfiinţat definitiv in 1519. Comerţul cu Sibiul si Braşovul suferă o scădere rapidă iar o parte din populaţia oraşului pleacă către regiuni urbane mai dinamice.

Curtea de Argeş îşi recapătă statutul de oraş regal în 1886, atunci când Regele Carol I desemnează Catedrala Mânăstirii Curtea de Argeş ca necropolă regală. Carol I construieşte de asemenea calea ferată care leagă Curtea de Argeş de Piteşti si Bucureşti, gara oraşului fiind construită după un proiect al renumitului arhitect Elie Radu.

La începutul secolului XX, fraţii Mihail şi Florian Ștefănescu-Goangă au contribuit decisiv la modernizarea oraşului. În timpul mandatelor sale de primar, Mihail Ștefănescu-Goangă pavează cu piatră cubică principalele artere de circulaţie şi construieşte două şcoli, poşta şi piaţa centrală a oraşului. Ca rector al Universităţii Babeş-Bolyai, Florian Ștefănescu-Goangă iniţiază construcţia unui centru universitar de vară la Curtea de Argeş, care va deveni mai târziu Colegiul Naţional Vlaicu-Vodă. Vizitele frecvente la Curtea de Argeş ale familiei regale sau ale unor personalităţi ca Nicolae Iorga sau Armand Călinescu contribuie la prestigiul oraşului în timpul perioadei interbelice.

Monumente

În centrul oraşului se află vestigiile Curţii Domneşti, întemeiată probabil în secolul al XIII-lea şi reînnoită către anul 1340. Incinta patrulateră neregulată era mărginită de ziduri de piatră. Din acest ansamblu s-au păstrat două pivniţe de case domneşti. Biserica Domnească iniţială, Sf. Nicolae din secolul al XIII-lea, a fost o construcţie pe plan de cruce liberă care a fost înlocuită în 1352 de o ctitorie a lui Basarab I, singurul monument religios de mare amploare care s-a păstrat în Țara Românească din secolul al XIV-lea.

Planul său aparţine tipului „cruce greacă înscrisă“, varianta constantinopolitană, încheiată cu trei abside la răsărit. Pronaosul impozantei clădiri rămâne îngust şi este boltit în semicilindru transversal, având în mijloc o cupolă elipsoidală. Naosul pătrat este în schimb foarte mare şi are un sistem de boltire în care patru semicilindri axiali sunt orânduiţi sub forma unei cruci "greceşti" cu braţe egale. Boltirea este susţinută de patru stâlpi de secţiune pătrată din mijlocul naosului, peste care se înalţă o turlă monumentală.

Pictura murală a bisericii datează în mare parte din vremea lui Vlaicu Vodă (1364-1366) aparţinând stilului paleolog, dar s-au păstrat şi fragmente de frescă din secolul al XVIII-lea. Aspectul exterior este dominat de zidăria aparentă cu piatră de râu şi cărămidă, cu rosturi de mortar sclivisit. Biserica a servit mult timp ca necropolă domnitorilor munteni, ea adăposteşte de pildă mormântul lui Vlaicu Vodă, şi a fost renovată în secolul al XVIII-lea. Din această perioadă datează ancadramentele din piatră sculptată ale ferestrelor. În mormântul lui Vlaicu Vodă s-au găsit numeroase mărturii arheologice ale secolului al XIV-lea, printre care şi „paftaua de la Argeş“.

Biserica episcopală, cunoscută mai bine sub denumirea de Mănăstirea Curtea de Argeş, o ctitorie a lui Neagoe Basarab (1512-1517), este caracterizată printr-un naos larg şi turla înaltă deasupra naosului. Faţada de vest este de asemenea încununată cu turle.

În timpul lui Carol I, catedrala a fost transformată în necropolă pentru familia regală a României. În biserica episcopală se găsesc mormintele regilor Carol I şi Ferdinand I (împreună cu soţiile lor), iar în anul 2003 a fost repatriat şi Regele Carol al II-lea împreună cu Elena Lupescu, aceasta fiind înhumată în cimitirul mănăstirii. În afară de mormintele regale, la Mănăstirea Curtea de Argeş se află şi moaştele sfintei Filofteia.

Dacă în 1857 complexul monastic era păstrat în întregime, două incendii din 1866 şi 1867 au distrus clădirile seminarului, respectiv locuinţele, paraclisul şi turnul de intrare. La iniţiativa lui Carol I, biserica a fost restaurată începând cu 1875 de către arhitectul francez Lecomte du Noüy, ceea ce a dus la înlocuirea frescei originale cu o pictură nouă şi la alte modificări radicale ale structurii interioare. În anul 1886 s-a terminat restaurarea bisercii şi a început construirea palatului regal din latura de est a complexului, care va fi mai târziu transformat în palat episcopal.

Legenda cunoscutei Mănăstiri spune că Neagoe Basarab l-a angajat pe meşterul Manole să o construiască. Însă tot ceea ce clădea în timpul zilei, noaptea se dărâma. Într-o noapte, meşterul visă un înger ce îi spuse că trebuie să îşi sacrifice soţia, Ana, pe care ar urma să o clădească în zidurile Mănăstirii. A doua zi când Ana a venit la Manole să îi aducă mâncare, a zidit-o, şi astfel, Mănăstirea a putut să fie construită.

Localizată în imediata apropriere a Mănăstirii, fântâna este faimoasă datorită legendei potrivit căreia apa izvăreşte din locul unde a căzut Manole după ce Neagoe Basarab a hotărât să îl abandoneze pe acoperişul edificiului pe care îl ridicase. Potrivit legendei, dupa ce si-a vazut ridicata frumoasa manastire, Neagoe Basarab i-a intrebat pe mesteri daca mai pot inalta inca una la fel. Raspunsul afirmativ l-a nemultumit pe domn, el dorind sa fie singurul care detine un lăcaş atât de frumos. Acesta a poruncit sa se demonteze schelele, iar pentru a se salva, mesterii si-au facut aripi din sindrila, incercand sa zboare. Nu au reusit insa sa se salveze, iar pe locul unde a cazut trupul lui Manole ar fi ţâşnit un izvor cu apă cristalină.

Biserica Sân Nicoară sau „Biserica Sf. Nicolae cel Mic“, cum o mai numeau localnicii, pentru a o deosebi de cea domnească, a fost clădită pe un platou înalt, probabil împreună cu prima curte domnească, începutul secolului al XIV-lea. Arhitectura este tipică pentru recepţia artei bizantine în Balcani, aşa cum este ea reprezentată de cetatea Severinului. Planul acestui edificiu de mici dimensiuni este un dreptunghi compartimentat în pronaos şi naos, încheiat în partea estică cu o absidă semicirculară. Aceasta este însoţită de două absidiole pentru pastoforii. Biserica a fost ctitorită de vestita Doamna Clara, soţia lui Basarab I şi mama vitregă a voievodului Vlaicu-Vodă. Aici îşi avea aşezarea Episcopia Catolică a Țării Româneşti, până la desfiinţarea sa în 1519. Turnul înalt, care domină aşezarea, era folosit şi ca foişor de foc şi post de observaţie, între el şi turnul-donjon al Cetăţii Poienari existând un sistem de comunicare la distanţă. De aici, prin intermediul unor făclii aprinse, era semnalizată apropierea duşmanilor către ultimul refugiu al domnilor români, aflat la 25 de kilometri depărtare. În vremurile îndepărtate exista un tunel, care astăzi este accesibil numai până la jumatăte, de acces între acest edificiu şi Biserica Domnească, ce trece pe sub drumul ce le desparte, şoseaua de legătura Piteşti-Curtea de Argeş-Transfăgărăşan.

Unul dintre cele mai mari şi distinctive monumente arhitectonice în stil tradiţional argeşean, Casa Goangă (Str. Viorelelor Nr. 1) a fost construită în secolul XIX şi se distinge prin amploarea cerdacului şi a spaţiilor interioare. Casa a aparţinut familiei Ștefănescu Goangă, printre membrii căreia s-au numărat mai multe personalităţi de marcă: omul politic Mihail Ștefănescu-Goangă, psihologul şi rectorul Florian Ștefănescu-Goangă şi celebrul bariton Petre Ștefănescu Goangă.

Între casele construite în stil tradiţional argeşean în oraş, au rămas în bună stare de conservare Casa Cioculeştilor, Casa Armand Călinescu şi Casa Teodorescu. Printre ele se număra până in anul 2008 şi Casa Corbeanu, care a fost însă demolată de un consilier local PSD deşi era protejată ca obiectiv de patrimoniu în centrul sitului istoric.

Biserica Adormirea Maicii Domnului - Olari, datată ante 1687. Reprezintă o îmbinare originală de modele cu inovaţii locale: un plan dreptunghiular, similar unor biserici moldoveneşti, terminat în abside poligonale. Are un pronaos poligonal, acoperit cu o boltă perforată de lunete cilindrice, în timp ce peste naos se află o cupolă în secţiune frântă. Frescele exterioare au fost executate de un meşter local în 1869.

Biserica Sfântul Gheorghe, ridicată între anii 1934-1936, după planurile arhitectului D. Berechet, pe locul unei biserici din 1793 distrusă de un incendiu în 1913. Plastica arhitecturală reia, cu modificări, modelul bisericilor munteneşti de secolul al XVII-lea: plan trilobat, cu turlă pe naos şi pronaos şi faţadă în două registre de nişe, separate printr-un brâu.

Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” Brad - Bătuşari din Curtea de Argeş a fost ctitorită de domnitorul Petru Cercel între 1583-1585. Este refăcută în 1819 când se pierde întreaga substanţă istorică de secol XVI. Între 1884-1888 i se adaugă pridvorul şi turnul-clopotniţă. Corpul vechii biserici, de plan dreptunghiular, cu naos şi pronaos, este marcat pe faţadă de cornişa în dinţi de fierăstrău şi de o porţiune a brâului median.

Galerie de imagini, monumentele istorice din Curtea de Argeş

Vila Rozelor, B-dul Basarabilor nr. 47