Calafat, Dolj

1. fullinfo.ro
2. orase
3. Calafat, Dolj

Calafat este un municipiu în judeţul Dolj, Oltenia, România, format din localitatea componentă Calafat (reşedinţa), şi din satele Basarabi, Ciupercenii Vechi şi Golenţi. 18858 locuitori. Acesta este situat la aproximativ 90 de kilometri de reşedinţa de judeţ, Craiova, în sud vestul Olteniei. Municipiul este unul dintre porturile fluviale de pe Dunăre ale României, precum şi un important punct de trecere a frontierei cu Bulgaria.

Datorită amplasării pe Coridorul VII Pan-European Dunărea şi pe Coridorul IV Pan-European, aripa sudică ce face legătura între Europa Centrală şi Orientul Mijlociu, Calafatul va beneficia de importante investiţii în domeniul infrastructurii.

Istoric

Zorii istoriei în spatiul geografic care conturează municipiul Calafat şi satele componente – Basarabi, Golenţi şi Ciupercenii Vechi - au evidenţiat existenţa unei populaţii statornice aşezată în vatra susmenţionată din cele mai vechi timpuri, o populaţie cu cultură materială şi spirituală proprie. Cercetările arheologice confirmă diferenţierea socială în sec. III-I î. Hr. şi în sec. I d. Hr., ca şi legăturile tot mai active cu romanitatea balcanică, inclusiv prin punctul de trecere a Dunării din dreptul Calafatului.

Prima atestare documentară păstrată, referitoare la Calafat, datează din 1424: Vama de la Calafat, care în secolele XV-XVI devine punctul de tranzit cel mai important pentru comerţul Țării Româneşti cu Peninsula Balcanică. O altă atestare documentară datează din vremea lui Basarab cel Tânar–Țepeluş (noiembrie 1477 – septembrie 1478). Acesta, la 3 aprilie 1480, întăreşte Tismanei, unde era stareţ Matei, vama de la Calafat cu târgul, ca şi alte vămi şi bălţi. Din 30 aprilie 1502 datează un alt hrisov, dat de Radu cel Mare (1495-1508), care întăreşte Tismanei, al cărei egumen era Ioanichie, „vama de la Calafat, ca să fie de ocină şi de ohabă şi să ia vama de la Calafat”. Tot din primii ani ai secolului al XVI-lea datează alte două hrisoave domneşti, prin care se întărea mănăstirii Tismana vama de la Calafat. La 26 iunie 1508, Mihnea I cel Rău întăreşte mănăstirii vama de la Calafat, care a fost a Tismanei încă de la bătrânii domni, iar la 1 mai 1510, din Târgovişte, Vlad cel Tânăr o dă ieromonarhului Ioanichie şi călugărilor de la Tismana. La 10 mai 1523, Vladislav al III-lea, dă poruncă mănăstirii Tismana „ca să fie volnici călugarii din Sfânta mănăstire Tismana să-şi ia vama de sare de la Vadul Vidinului de la valahi”, iar un an mai târziu, tot acesta, întărea egumenului Istratie şi călugărilor Tismanei „vama de la Calafat cu târgul şi balta Bistreţ cu vamă”, ca şi altele, „pentru că le-au fost vechi şi moşteniri de la bătrânii domni”. Asemenea acte de danie, sau mai exact de reîntărire a stăpânirii asupra vadului de la Calafat, au mai fost date de către Moise Vodă (12 mai 1529) şi Mircea Ciobanul (26 aprilie 1547), Petru cel Tânăr (17 aprilie 1568). Din cercetarea documentelor epocii, rezultă că în secolele XIV–XVII Calafatul constituia punctul terminus al unui drum comercial important, cunoscut şi sub numele de „Drumul sării”, poziţia lui geografică oferind condiţii optime pentru desfăşurarea unui activ comerţ de tranzit. De aici produsele excedentare ale Țării Româneşti ajungeau în Peninsula Balcanică, până pe ţărmurile Adriaticii şi tot pe aici, mărfurile negustorilor turci şi greci pătrundeau în Muntenia şi mai departe, în Transilvania şi Ungaria. Prin vama de la Calafat se trimiteau în Imperiul Otoman mari cantităţi de cereale, vite, cai, oi, peşte, sare, vin, ceară, miere, cherestea. Prin acelaşi punct intrau în ţară obiecte de îmbrăcăminte şi podoaba, stafe orientale, covoare, mirodenii. Importanţa care se acorda Calafatului în secolele XVII–XVIII era determinată şi de faptul că, fiind aşezat în faţa Vidinului şi la răscruce de drumuri, prin el se scurgeau mărfurile ce veneau sau plecau din părţile de apus ale Bulgariei, Macedoniei, vestul Serbiei şi chiar de mai departe, ăn Ragusa şi Salmatia. Tot de la Calafat se putea face uşor legătura cu Craiova, pe unde trecea principalul drum comercial care străbătea Oltenia de la est la vest (Bucureşti – Piteşti – Slatina – Craiova – Cernet - Varciorova). Mărfurile pornite de la Calafat puteau astfel să ajungă fie la Târgu Jiu şi de aici prin pasul Vâlcan în Transilvania, sau, trecând prin Slatina, urmau drumul pe Valea Oltului până la Sibiu. Indiferent de una sau alta din ipoteze privind istoria oraşului Calafat, cert este că aşezarea datează din epoci străvechi, cumulând de-a lungul mileniilor paleolitice şi neolitice, în epoca fierului şi pretracică, valorile anticelor civilizaţii din spaţiul egeeano-carpatic.

B. P. Haşdeu a fost primul istoric care a emis ipoteza originii genoveze a Calafatului medieval. La rândul său, A.D. Xenopol, îmbrăţişând ideea lui Haşdeu, a susţinut că genovezii „par să fi întemeiat porturile dunărene Giurgiu, aşa numit San Giorgio, patronul Genovei şi Calafatului, de la calafatare – a unge corabiile cu duhot”. Este, de altfel, perioada când traficului intens pe Dunăre i se adaugă negustorii genovezi, ca urmare a încheierii tratatului de la Nymphaion, dintre Genova şi Imperiul Bizantin, din 13 martie 1261. Originea genoveză este susţinută şi în alte lucrări mai vechi sau mai noi; amintim, între acestea, pe cea scrisă de C. Buchholtzer şi P. Rotaru, lucrarea „Pe firul Dunării. De la Baziaş la Marea Neagră”, „Dicţionarul geografic al judeţului Dolj”, „Dunărea. Privire istorică, economică şi politică”. În sfârşit, amintim lucrarea lui Al. Cebuc şi C. Mocanu, care pledând pentru aceeaşi ipoteză, susţin că genovezii, concurenţii veneţienilor, ajutaţi de moldoveni, împing comerţul lor pe Dunăre până la Calafat, servindu-se de diferite nave.

Originea bizantină a numelui aşezării este susţinută de mai mulţi istorici, printre care Nicolae Iorga, care afirmă că denumirea de Calafat ar veni de la un nume grecesc de persoană, anume Kalafatis, nume foarte răspândit în Bizanţ.

Tot pentru originea bizantină a toponimicului Calafat se pronunţă şi autorii unei lucrări de istoria bisericii române, care susţin că „pe Dunăre, bizantinii au dat denumirile greceşti localităţilor… Maglavit, Calafat, Corabia, Zimnicea etc.”

C.C. Giurescu, după ce menţionează existenţa Calafatului „înainte de Basarab întemeietorul”, deci sfârşitul secolului al XII-lea şi începutul secolului al XIV-lea, arată că denumirea de Calafat „redă exact grecescul Kalafatis, care înseamnă cel ce smoleşte vasele”. În acest loc, presupune C.C. Giurescu, trebuie să fi fost o „escală, o schelă… unde se încărcau grânele Olteniei şi se călăfătuiau vasele”.
Faptul că denumirea Calafat vine de la activitatea de călăfătuire a navelor este confirmat şi de existenţa unei aşezări în Spania cu numele de Calafat, unde se ştie cu precizie că în trecut a existat un atelier de călăfătuire (şi în spaniolă există verbul calafatear însemnând a călăfătui).

Legenda locală pledează pentru ideea că străvechea aşezare a Calafatului ar fi fost la origine o mică colonie de pescari. Potrivit unei legende, în secolul al XI-lea, mai precis prin anii 1040–1042, un oarecare Mihail Calafat, meşter în arta călăfătuirii, găsind pe aceste meleaguri o aşezare propice pentru executarea meseriei lui, ar fi înfiinţat, pe malul Dunării, un atelier pentru repararea şi smolirea corăbiilor, fapt care a făcut ca navigatorii bizantini, iar apoi şi cei genovezi, atraşi de iscusinţa sa, să-şi aducă vasele pentru a fi reparate. Potrivit aceleiaşi legende, locul unic unde se efectua operaţiunea de călăfătuire era la debarcaderul de lânga această aşezare care, ulterior, a primit numele de Calafat.

Geografie

Municipiul Calafat s-a plămădit şi dezvoltat de-a lungul timpului într-un cadru geografic natural excelent, determinat de prezenţa apelor bătrânului Danubiu, pe al cărui mal stâng este amplasată aşezarea, având o suprafata de 103,59 kmp.

Calafatul, oraşul rozelor, al castanilor şi stejarilor seculari, al holdelor aurii, şi industriei moderne, dar şi al falnicelor monumente istorice, este situat în extremitatea sud–vestică a judeţului Dolj, pe malul stâng al Dunării, la aproximativ 90 km de Craiova, în Câmpia Ciuperceni, subunitate a Câmpiei Băileştilor, acolo unde fluviul începe să-şi adâncească cel de-al doilea meandru, respectiv la 43˚, 58΄ şi 14˝ latitudine nordică şi 22˚, 56΄ şi 40˝ longitudine estică. În prezent, Calafatul include în componenţa sa administrativă şi satele Ciupercenii Vechi, Basarabi şi Golenţi.

La sud şi sud-vest, peste Dunăre, se află Bulgaria. Spre sud–est, la o depărtare de 14 km, se găseşte comuna Poiana Mare, una dintre cele mai mari aşezări rurale din ţară, cu care comunică, atât prin calea ferată Calafat-Golenţi, cât şi prin moderna şosea asfaltată 55A. La sud şi sud–est, oraşul se învecinează cu localităţile Smârdan şi Ciupercenii Noi, ambele înfiinţate la sfârşitul secolului trecut şi care în prezent alcătuiesc o singură comună - Ciupercenii Noi.

Din punct de vedere fizico–geografic, oraşul se găseşte situat într-o regiune de şes, respectiv în Câmpia Română şi anume la extremitatea sud-vestică a Câmpiei Olteniei, mai exact în Câmpia Băileştilor. Câmpia Română (a Dunării de Jos) situată pe partea stângă a Dunării, este mărginită spre nord de Piemontul Getic, Subcarpaţi şi Podişul Moldovei.

Caracterul general al reliefului este dat de predominanţa formelor plate, cu altitudine mai mică de 200 m, dar în cadrul câmpiei se pot distinge cel puţin trei aspecte deosebite, întâlnite în cadrul unor subunităţi orientate pe direcţia est–vest: câmpia piemontală, câmpia de subsidenţă şi câmpia tabulară loessica. Câmpia Română este împărţită în două mari subdiviziuni: Câmpia Română de Est şi Câmpia Română de Vest, separate de o linie care corespunde aproximativ cursului râului Argeş. Subunitate a Câmpiei Olteniei, Câmpia Băileşti se întinde între văile Drincea şi Jiu, străbătută de Balasan şi Desnăţui, fiind formată din terasele Dunării, excepţie făcând Câmpul Segarcei, un mic sector din nord–est, aici găsindu-se foarte larg dezvoltate toate cele opt terase ale acesteia, iar valea în ansamblul ei atinge lăţimea maximă de 40 km.