Craiova, Dolj

1. fullinfo.ro
2. orase
3. Craiova, Dolj

Craiova (în germană Krajowa , în maghiară Királyi , în latină Pelendava şi mai târziu Ponsiona) este municipiul de reşedinţă al judeţului Dolj, Oltenia, România, format din localităţile componente Craiova (reşedinţa), Făcăi, Mofleni, Popoveni şi Șimnicu de Jos, şi din satele Cernele, Cernelele de Sus, Izvorul Rece şi Rovine. Conform recensământului din anul 2011 oraşul avea o populaţie de 269.506 de locuitori.

Istorie

În Craiova de azi se află ruinele străvechii reşedinţe a tribului geto-dac al Pelilor, Pelendava, încă din perioada 400-350 î.Hr. Aceasta a fost atestată documentar pentru prima oară pe Tabula Peutingeriana, o hartă probabil din anul 225 d.Hr.

Castrul roman Pelendava a fost construit în vecinătatea mănăstirii Coşuna - Bucovăţul Vechi şi a cărei construcţie a fost începută probabil în anii 1442-1443.

Originea numelui actual al oraşului este subiectul multor controverse şi pluteşte în legendă; singurul lucru care se poate spune cu certitudine este că numele vine de la slavonescul „kralj” (rege, crai). „Craiova” poate însemna ţinut, ţară, naţiune şi a fost dată probabil de slavii care au numit aşa populaţia latină-romană din cetatea naturală a Craiovei – naţiunea sau ţinutul.[necesită citare]

După unii,[cine?] numele ar veni de la Craiul Iovan (Ioniţă Asan sau Ioniţă Caloian), mezinul fraţilor Petru al IV-lea al Bulgariei şi Ioan Asan I, care devine pentru o perioadă împărat al celui de al Doilea Țarat Bulgar, dar care, potrivit cronicii greceşti a istoricului Niketas Choniates este nevoit să se refugieze la sfârşitul domniei sale la nord de Dunăre, unde devine „domn peste nişte vlahi din neamul lui”. Teoria potrivit căreia Craiova devine capitala noii formaţiuni pe care a întemeiat-o el este susţinută de cercetători ca L. Candea şi V. Oghină, dar şi de unele legende locale legate de lacul Craioviţa (Balta Craioviţei) şi fata craiului înecată. Bogdan Petriceicu-Haşdeu fixează originile numelui oraşului în epoca cneazului Ioan (voievod), care apare pe Diploma Ioaniţilor, cnezat înghiţit apoi de voievodatul lui Litovoi. Există şi o altă legendă locală potrivit căreia, în dealul Sf. Dumitru, un oarecare Iovan, a descoperit în timp ce săpa o fântână un mare tezaur şi a devenit rege peste craioveni. S-a păstrat până în zilele noastre în satele din jurul Craiovei (pe dealul Bucovăţului şi Palilula) expresia „norocos ca Iovan”.

Sub acest nume, aşezarea Craiovei apare mai întâi în inscripţia de pe mormântul lui Vladislav I, apoi la 1 iunie 1475, într-un hrisov al domnului Laiotă Basarab.

În afara denumirii aşezării antice, Pelendava şi a numelui actual (Craiova), pe teritoriul actual al oraşului a mai existat prin secolele al VII-lea şi al VIII-lea o aşezare denumită în latină "Ponsiona" (pod peste Jiu), denumire aflată pe o inscripţie găsită pe un fragment de stelă în apropierea castrului roman Pelendava care datează din secolul al VII-lea. Acest nume apare şi într-o hartă alcătuită în timpul bătăliei de la Nicopole din anul 1396, inclusă într-un manuscris ce se păstrează la Bibliothèque nationale de France (în traducere din limba română - Biblioteca naţională a Franţei) din Paris.[necesită citare]

O parte a istoricilor, în frunte cu Nicolae Iorga, Bogdan Petriceicu-Haşdeu şi Alexandru D. Xenopol consideră că pe teritoriul de azi al Craiovei a fost teatrul bătăliei de la Rovine din timpul lui Mircea cel Bătrân.

La sfârşitul secolului al XV-lea, Craiova era un târg, întins pe moşia puternicilor boieri Craioveşti şi a Basarabilor. După prima jumătate a secolului al XVI-lea, Craiova este numită frecvent oraş, fiind cel mai important loc al schimburilor din zonă.

Apărută în ultimele decenii ale secolului al XV-lea, "Marea Bănie de Craiova" a devenit într-un timp relativ scurt cea de-a doua instituţie politică a ţării ca importanţă, după domnie.

În timpul lui Mihai Viteazul, Craiova a cunoscut o puternică înflorire, izvoare contemporane prezentând oraşul ca un important centru politic şi militar. Craiova a fost în evul mediu şi un centru cu un important rol militar şi strategic, fiind un loc de grupare sau regrupare a forţelor militare şi centru de declanşare a acţiunilor antiotomane. Exista la Craiova un corp de oaste pus la dispoziţia Marelui Ban, compus din forţa militară a ţăranilor de pe domeniile boierimii, din aparatul de dregători ai Băniei, din ţăranii liberi şi din mercenari. În acţiunea de aducere sub stăpânirea sa a Transilvaniei şi Moldovei, lui Mihai Viteazul i-au stat alături fraţii Buzeşti—Stroe, Radu şi Preda, Baba Novac, Banul Mihalcea, Banul Mărăcine, Mârza, Matei Basarab şi Radu Șerban.

Acesta a reprezentat un secol zbuciumat pentru viaţa urbei. În 1735 în Craiova existau 836 de familii, numărând peste 4000 locuitori.

Boierimea craioveană întâmpină cu ostilitate venirea primului domn fanariot al Țării Româneşti, Nicolae Mavrocordat în 1716. După înfrângerea turcilor şi Pacea de la Passarowitz (1718), boierimea a salutat stăpînirea austriacă a Olteniei (1718 - 1739), dar deja din 1726, când banul Gheorghe Cantacuzino este destituit, boierii din Craiova încep acţiunile de împotrivire faţă de administraţia habsburgică. Nemulţumirea populaţiei era provocată de caracterul sistematic al exploatării, precum şi de colectarea centralizată a veniturilor provinciilor în visteria Curţii Imperiale. Amploarea haiduciei din Oltenia a atins cote nemaintâlnite în Europa, habsburgii eşuează în tentativa de a prelua puterea de facto în provincie fapt care îi determină să părăsească Oltenia. Craiova devine între 1735-1770 capitala unei regiuni cufundată în anarhie fără o apartenenţă statală reală, în care haiduci ca Iancu Jianu făceau legea. În această perioadă s-au produs în Craiova importante schimbări şi în domeniul instituţional. Bănia craioveană nu mai constituia instituţia care în perioada anterioară concura pe plan politic domnia ţării. În 1761 reşedinţa permanentă a banilor este mutată de domn la Bucureşti.

Revenirea la normalitate se petrece în 1770-1771, când Craiova devine capitala Țării Româneşti. Bucureştiul era disputat între armatele invadatoare ruseşti şi cele turceşti; iar capitala Țării Româneşti este mutată la Craiova, domnul Emanuel Giani-Ruset urmărind de aici desfăşurarea ostilităţilor.

Economia regiunii şi prosperitatea Craiovei au avut de suferit din nou la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea în urma teribilului cutremur din 1790, a ciumei din 1795, a marelui incendiu din 1796, şi datorită transformării oraşului în teatru de război în urma atacului turcesc al paşei Pazvan-Oglu din Vidin, în 1806.

În primele două decenii ale secolului al XIX-lea, Craiova se bucură de înflorire economică şi urbanist-edilitară; un număr tot mai însemnat de locuitori se ocupă cu meşteşugurile, comerţul şi serviciile publice. Craiova ajunge un nod comercial, administrativ şi cultural de prim rang.

Redresarea oraşului după dezastrele de la începutul secolului a venit în deceniul al patrulea, când după pacea de la Adrianopol (1829 şi după războiul ruso-turc dintre anii 1828-1829) au apărut posibilităţi pentru mai mulţi ani de linişte în ţările române.

În timpul revoluţiei de la 1821 Craiova devine bază militară pentru pandurii conduşi de Tudor Vladimirescu, fost sluger pe moşia boierului craiovean Ion Glogoveanu.

În timpul ocupaţiei ţariste (1828 - 1834), Craiova cunoaşte creşteri economice importante. Existau în 1832 un număr de 595 de prăvălii, din care „197 de lemn şi 398 de zid”. Oraşul se menţine ca centru comercial al Olteniei; exportă în Austria şi Turcia cereale, piei, ceară, animale, seu şi cervis. În 1846 la Craiova s-a înfiinţat prima societate românească pe acţiuni pentru transportul cerealelor cu vaporul pe Dunăre, la Brăila.

În jurul anului 1848 populaţia Craiovei număra circa 20.000 de locuitori.

Intelectualitatea Craiovei s-a situat ferm în primele rânduri ale înnoirilor, atât în viaţa urbei, cât şi a ţării. Un rol deosebit de important în pregătirea şi desfăşurarea Revoluţiei de la 1848 avea să-l aibă corpul profesoral de la Școala Centrală din Craiova, în frunte cu Ioan Maiorescu.

Dintre revoluţionarii care aveau sa deţină un rol marcant în desfăşurarea evenimentelor revoluţionare la Craiova se impun Gheorghe Magheru şi Costache Romanescu care au intrat după 1845 în rândurile societăţii secrete cu caracter politic „Frăţia”.

Nu întâmplător oraşul Craiova a fost ales drept loc de întrunire a guvernului provizoriu şi prima capitală a revoluţionarilor paşoptişti înainte ca aceştia să ajungă la Bucureşti. Se confirma astfel faptul că oraşul prezenta o deosebită importanţă în mersul revoluţiei paşoptiste, că trecerea Craiovei de partea noilor prefaceri asigură revoluţiei o bază puternică în întreaga Oltenie.

Populaţia Craiovei s-a ridicat la jumătatea lui septembrie pentru a-şi declara sprijinul faţă de revoluţia lovită de armatele străine. La 30 noiembrie 1848, în ajunul intrării în Craiova a primei divizii otomane, evaluată la 10.000 de ostaşi şi comandată de Hussein-Paşa, sute de săteni din jurul Craiovei şi locuitori ai oraşului, înarmaţi cu puşti, suliţe, topoare şi coase, au întâmpinat trupele străine, neţinând seama de superioritatea numerică covârşitoare a acestora.

După retragerea trupelor ţariste din Oltenia, în mai 1854, starea de spirit revoluţionară a maselor a sporit. În lunile februarie - martie 1855 avea loc la Craiova o puternică revoltă, socotită de istorici momentul de vârf al raporturilor de încordare ce au existat între poporul român şi ocupanţii săi din anii 1854 - 1856.

Una dintre marile familii boiereşti din Craiova - familia Bibescu - a dat Țării Româneşti pe ultimii săi doi domnitori: fraţii Gheorghe Dimitrie Bibescu (1842-1848) şi Barbu Dimitrie Știrbei (1849-1856). Uniunea vamală a Țării Româneşti şi a Moldovei (1848) - un prim pas pe calea unirii definitive a celor două ţări româneşti - preocupările pentru întărirea capacităţii militare de apărare a ţării etc., toate aceste fapte dovedesc receptivitatea celor doi domnitori la unele imperative ale vremii. Atunci când a fost vorba însă de o nouă organizare socială, concepută la 1848 şi apoi în anii 1857-1859, ei s-au opus.

În primăvara anului 1857 s-a constituit la Craiova, Comitetul Unionist, în rândul căruia se remarcau foştii luptători de la 1848: Petrache Cernătescu, Emanoil Chinezu, Gheorghe Chiţu, ş. a.

La 9 octombrie 1857 Adunarea Ad-hoc a Țării Româneşti a votat în unanimitate pentru Unirea Principatelor. A doua zi, seara, peste 5-6.000 de oameni din toate clasele societăţii se adunaseră la flacăra torţelor şi ovaţionau. Participând la această istorică manifestaţie, pictorul Theodor Aman avea să o imortalizeze în celebrul său tablou.

În preajma Unirii, Craiova număra circa 25.000 de locuitori, situându-se din acest punct de vedere imediat după capitala Țării Româneşti, Bucureştiul.

Încă de la începutul pregătirilor pentru intrarea în Războiul de independenţă (1877 - 1878), când trupele româneşti au fost concentrate la Dunăre, au participat şi unităţi din Craiova.

Craiova se afla în centrul unei zone direct afectate de războiul antiotoman. Era, prin poziţia sa, un centru important, unde se luaseră măsurile necesare sprijinirii desfăşurării viitoarelor operaţii militare, Craiova fiind atunci ca şi astazi sediul Armatei I române.

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, Craiova - cu cei peste 40.000 de locuitori - era un oraş ce avea mici fabrici şi ateliere de produse chimice, maşini agricole, arte grafice, tăbăcării, textile, materiale de construcţii etc.

Populaţia creşte, astfel încât în 1910 s-au înregistrat 51.404 locuitori. Era al doilea oraş al fostei Țări Româneşti, după Bucureşti.

În 1913 în timpul guvernului Titu Maiorescu se semnează tratatul de pace prin care se încheie Războiul balcanic, tratat cunoscut în istorie sub numele de „Pacea de la Craiova”.

Izbucnirea primului război mondial (1914-1918) a fost receptată în mod diferit de populaţia Craiovei. Marea majoritate condamna deschis războiul, ca aducător de mizerie. După doi ani de neutralitate, România intră în război (1916) de partea Antantei în speranţa împlinirii idealurilor de unitate naţională.

În anii neutralităţii (1914-1916), Craiova a devenit un puternic centru militar, aici fiind cartierul general al „Armatei I”. În august 1916, în momentul intrării în război, Armata I avea un efectiv de 134.400 de oameni.

Vitejia armatelor române nu a fost suficientă pentru a stăvili ofensiva armatelor germane şi austro-ungare - bine pregătite, dotate cu tehnică de luptă şi având experienţa a doi ani de război. După lupte crâncene, armata română a fost nevoită să se retragă. Craiova este ocupată de trupele germane şi austro-ungare la 21 noiembrie 1916. În periferia Craiovei are loc celebra „şarjă de la Robăneşti”, acţiune eroică a cavaleriei române, unde escadronul 3 se sacrifică pentru a neutraliza poziţia turnurilor germane care atacau divizia 1/17 infanterie, formată din resturile Diviziilor 1 şi 17, care au avut pierderi grele în bătălia de la Jiu. Doar 18 soldaţi au mai fost recuperaţi atunci. Jertfa escadronului 3 din Regimentul 9 Rovine a făcut posibil ca Divizia 1/17 infanterie să-şi continue marşul în acel întunecat noiembrie al lui 1916.

Timp de doi ani cât a durat administraţia militară germană, întreaga viaţă economică a Craiovei a fost paralizată.

În perioada interbelică, oraşul, situat într-o zonă eminamente agrară, înaintează cu paşi prea mici pe calea industrializării, în raport cu alte zone urbane ale ţării. Marii moşieri din Oltenia, depozitării unor însemnate capitaluri provenite din despăgubirile de la împroprietărirea ţăranilor, îşi vor investi fondurile în bănci şi instituţii comerciale, în acţiuni neproductive. Numărul celor ce s-au apropiat de industrie a fost extrem de mic. Specific pentru economia oraşului, lipsită de marea producţie de fabrică, este ponderea însemnată pe care o ocupă munca la domiciliu.

În 1940 Craiova devine locul „conferinţei romano-bulgare”, în urma discuţiilor româno-bulgare de la Craiova, s-a semnat un tratat, în 7 septembrie 1940, prin care sudul Dobrogei (Cadrilaterul) revenea Bulgariei.

Populaţia oraşului creşte: 63.215 locuitori în 1930, 84.574 în 1948, 96.897 în 1956, 194.235 în 1974.

Începând cu anii 1960 oraşul devine un puternic centru industrial; se dezvoltă industria constructoare de maşini şi utilaje, de avioane, industria chimică, alimentară, uşoară, a materialelor de construcţii, industria electrotehnică, industria extractivă, industria energetică. Între ele se pot enumera Electroputere Craiova, fabrica de avioane, cea de automobile sau Combinatul de la Işalniţa.

Astăzi, Craiova este un important centru economic şi universitar-cultural.

Împărţirea urbanistică a Craiovei în secolele XVIII şi XIX

De-a lungul dezvoltării lor istorice, toate localităţile noastre din fostele principate s-au subîmpărţit în mahalale, formaţiuni urbanistice echivalente astăzi cu termenul de cartier sau de suburbie. Termenul are rădăcini în limba turcă. Mahalalele şi-au luat numele, prin tradiţie, de la numele, de la hramul bisericii sau mănăstirii în jurul căreia se formau, odată cu lărgirea teritorială a aşezării şi cu creşterea numerică a locuitorilor. Mahalalele îşi mai luau numele de la numele moşiei pe care se întindeau, de la numele proprietarului, dacă acesta nu corespundea cu al moşiei, de la numele unei personalităţi marcante a cărei viaţă, ale cărei calităţi şi activităţi lăsaseră amintiri trainice în amintirea localnicilor (personalitate laică sau eclesiastică), de la anumite îndeletniciri sau meşteşuguri care dominau preocupările locuitorilor mahalalei, de la unele toponimice anterioare, de la unele evenimente istorice marcante din viaţa localităţii sau a mahalalei, precum şi de la diverse amintiri sau legende de sorginte laică sau religioasă. În cazul bisericilor sau al mănăstirilor, mahalaua dezvoltată împrejur lua numele acesteia, sau a hramului. În unele cazuri mahalaua împrumuta chiar numele unui slujitor bisericesc mult respectat, care rămânea imprimat prin numele său în tradiţia locală.

Cu excepţia unor localităţi care s-au suprapus pe locuiri antice greceşti sau romane, toate localităţile noastre au apărut şi s-au dezvoltat mai ales în perioada lungă a evului mediu, chiar dacă au urmat unele rădăcini geto-dace. Localităţile născute în evul mediu au avut legături cu anumite moşii cu caracter feudal. Moşiile erau boiereşti sau domneşti. Ele purtau denumiri care numai uneori corespundeau cu numele proprietarului. Localităţile au luat naştere pe anumite moşii, dar au rămas înconjurate de alte moşii peste care urmau a se întinde în cursul dezvoltării ulterioare. Această evoluţie istorică a determinat ca localităţile şi mahalalele lor să împrumute numele moşiilor pe care se dezvoltau. Se poate aprecia că tradiţia aceasta a moşiilor boiereşti sau domneşti care determinau, în parte, denumirea localităţilor şi a mahalalelor a durat, la noi, până în 1864, când s-a trecut la secularizarea averilor mănăstireşti şi când s-au desfiinţat rangurile şi privilegiile boiereşti, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Craiova, localitate cu tradiţie medievală, centru polarizator de primă mărime în Țara Românească, a cunoscut atribuirea denumirilor cartierelor sale de început, a mahalalelor, după tradiţiile amintite, putând constitui chiar un exemplu în lumea localităţilor româneşti.

O primă subîmpărţire a Craiovei în mahalale am găsit-o întocmită la 18 Ghenar 1835 în "Arhivele Statului - Bunuri publice - Condica nr. 26". Ea a apărut sub denumirea: „Catagrafia plăşii oraşului Craiovii, capitala judeţului Doljiu, arătând mahalalele, numele moşiilor, bisericile cu hramul lor, preoţi, diaconi şi ţârcovnici” - în publicaţia Arhivele Olteniei Nr. 53/1931. Această catagrafie prezintă următoarele 27 de mahalale: (numărul familiilor se referă numai la „dajnici i boieri”, adică numai la cei ce plăteau bir şi la boieri)

În comparaţie cu catagrafia din 1835, în 1838 nu mai apare Mahalaua Haralambie, despre care, nici anterior, nu se consemnase pe ce moşie se afla şi nici numărul de familii din parohie.

Cultură

Craiova este un oraş cu numeroase construcţii vechi: biserici, case şi palate boiereşti sau alte construcţii laice[necesită citare].

Biserica Madona Dudu, catedrala Maicii Domnului, este un adevărat loc de pelerinaj. Ridicată între anii 1750 - 1756, biserica a fost refăcută în 1844 după ce a fost distrusă de cutremurul din 1831. Pictura bisericii poartă semnătura lui Gheorghe Tattarescu. Biserica a fost numită astfel după icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului care - spune legenda - ar fi fost găsită într-un dud aflat pe locul unde a fost construit ulterior altarul.

Cea mai veche construcţie din zona Craiovei care s-a păstrat, atestată ca atare, este mănăstirea Coşuna - Bucovăţul Vechi. Ea se înscrie în categoria construcţiilor religioase-monumente din Țara Românească. O veche cartografiere susţine că mănăstirea ar fi fost zidită în 1483 (părere la care subscriu, deopotrivă, istoricii Bogdan Petriceicu Haşdeu şi Nicolae Iorga). Pentru zidirea bisericii s-a folosit piatră (pentru temelie) şi cărămidă (pentru soclu şi ziduri) din castrul roman Pelendava.

O altă biserică importantă este biserica Sfântul Dimitrie a mănăstirii Jitianu în satul Branişte, ctitorie a lui Șerban Voievod (1654 - 1658). Biserica a fost restaurată în 1717, 1852, 1910, 1926 şi 1958. Astăzi, în interiorul clădirii civile a mănăstirii se află o bogată colecţie de odoare ale artei medievale din Oltenia.

Alte biserici importante sunt: Biserica Sfântul Ilie, construită în 1720 de vornicul Ilie Oteteleşanu şi marii negustori ai oraşului şi zugrăvită de pictorul Constantin Lecca între anii 1840 - 1841, refăcută în 1893, pictura actuală fiind cea executată de Gheorghe Ioanid şi Gheorghe Tattarescu, Biserica Tuturor Sfinţilor (1700), Biserica Sfântu Gheorghe Vechi (1730), Mănăstirea Obedeanu (1747), Biserica Mântuleasa (1786), Biserica Sfântul Nicolae (1794), Biserica Evanghelică (1872).

Un loc aparte între construcţiile vechi îl ocupă Catedrala Mitropolitană Sf. Mare Mucenic Dimitrie, protectorul oraşului Craiova, care apare şi pe blazonul oraşului. Ridicată pe locul unei biserici mai vechi ctitorită de boierii Craioveşti la sfârşitul secolului al XV-lea(1483) sau începutul secolului al XVI-lea, Biserica Domnească este considerată a fi opera lui Matei Basarab - după cele scrise în pisania din 1652. Catedrala actuală Sfântul Dumitru a fost ridicată în 1889 pe locul fostei biserici distruse de cutremurul din 1840 în vatra veche a oraşului, după planurile arhitectului francez André Lecomte du Noüy. Picturile interioare au fost realizate între anii 1907-1933. Fosta Biserică Domnească a devenit catedrală ortodoxă în 1940. Icoana Sfântului Dumitru a fost executată în mozaic veneţian. Patrimoniul metropolitan păstrează odoare valoroase, printre care se numără un vas bizantin datând din secolul al XV-lea - mărturie a continuităţii spirituale româneşti în acest spaţiu.

Casa Băniei este cea mai veche clădire laică existentă azi în oraş, datând din anul 1699; după aprecierile istoricilor de artă, ea continuă una mai veche, din secolul al XV-lea, clădită de Barbu Craiovescu. Refăcută de Constantin Brâncoveanu, Casa Baniei are două nivele, cu camere cu bolţi de cărămidă la parter, cu camere şi cerdace la etaj. Aici se aduna divanul Craiovei.

După 1800 se încearcă o sistematizare a oraşului: se pavează principalele străzi cu bazalt artificial, gresie de Yvoir sau porfir aduse din Elveţia, Franţa sau Belgia; se fac trotuare, iar pe marginea acestora se plantează pomi.

În 1854 se introduce iluminatul public, prin lămpi cu ulei de rapiţă, apoi începând cu anul 1858 se folosesc lămpi cu petrol, pentru ca în 1887, la Teatrul de Operă şi Operetă "Elena Teodorini" (azi Opera Română Craiova), să se aprindă primele becuri electrice, iar din 1896 oraşul să aibă propria sa uzină electrică.

Noile clădiri sunt construite în diferite stiluri: renaştere, baroc, clasic, neoclasic, romantic, românesc, de către arhitecţi francezi, italieni, nemţi sau români. În plastica arhitecturală domină formele caracteristice eclectismului european, în special academismul francez.

O ilustrare a acestui stil la Craiova o constituie Palatul Jean Mihail realizat între anii 1899 - 1907 de către arhitectul francez Paul Gottereau, la cererea lui Constantin Mihail - unul dintre cei mai bogaţi oameni ai României din acele vremuri. Palatul era conceput pentru a servi ca locuinţă particulară. La construcţia sa s-au folosit materiale de cea mai bună calitate: valoroasa stucatură, în parte aurită, luminatoarele, oglinzile veneţiene, plafoanele pictate, candelabrele din cristal de Murano, coloanele, scările din marmură de Carrara, pereţii tapisaţi cu mătase de Lyon, lambriurile, mobilierul stilat, feroneria, toate dădeau încăperilor un aer de eleganţă şi gust rafinat. Palatul a fost acoperit cu ardezie şi dotat de la început cu instalaţie electrică şi încălzire centrală. Constantin Mihail moare în 1908, iar palatul îi va reveni fiului său cel mic, Jean Mihail. Palatul a fost donat statului în anul 1936. Astăzi clădirea adăposteşte Muzeul de Artă din Craiova.

Palatul Vorvoreanu – actualul sediu al Mitropoliei Olteniei – este un palat cu aspect impresionant, realizat după planurile arhitectului Dimitrie Maimarolu; el prezintă influenţa mai târzie a Renaşterii franceze, caracterizată prin acoperişuri mansardate, multitudine de ornamentări şi stucaturi, respectiv interioare bogat decorate.

Realizarea fostului Palat de Justiţie (astăzi sediul central al Universităţii) a fost proiectată, în 1890, de arhitectul Ion Socolescu. Edificiul este o ilustrare a neoclasicismului în arhitectură.

O altă construcţie deosebită este clădirea fostei Bănci a Comerţului, acum sediul Primăriei Craiovei. Proiectată de arhitectul Ion Mincu, este terminată în 1916 de către elevul său Constantin Iotzu. Clădirea are un interior bogat decorat cu stucaturi, vitrouri, mozaicuri veneţiene şi grilaje de fier forjat.

O construcţie interesantă, viguroasă, cu caractere arhitectonice populare, este fostul Palat Administrativ, astăzi sediul Prefecturii şi Consiliului Judeţean Dolj. Operă a arhitectului Petre Antonescu, această clădire a fost realizată între anii 1912-1913.

Clădirea care adăposteşte muzeul a fost ridicată în 1896 după planurile arhitectului francez Paul Gottereau. Unul din principalele puncte de interes ale muzeului este reprezentat de galeria care expune câteva din operele marelui sculptor Constantin Brâncuşi. Lucrările expuse aici datează din prima perioadă de creaţie a artistului, care a urmat Școala de Arte şi Meserii din Craiova. În cele două săli ale muzeului oferite cabinetului Constantin Brâncuşi sunt expuse şase lucrări: „Sărutul” - realizat în piatră în 1907, „Vitellius” - cea mai veche lucrare a sculptorului, realizată în 1898 din ghips, „Tors de femeie” - lucrare din marmură ce datează din 1909, „Orgoliul” - executat în 1905, „Cap de băiat” realizat în 1906, „Domnişoara Pogany”, „Scaun” şi respectiv „Ecorşeul” - executat în ghips în 1902.

Muzeul Olteniei este unul dintre cele mai cunoscute muzee ale oraşului. Înfiinţat în 1915, muzeul este organizat în 3 secţii: etnografie, istorie şi ştiinţele naturii. Muzeul dispune de un bogat patrimoniu ce cuprinde colecţii de numismatică şi arheologie precum şi diverse obiecte şi documente ce ilustrează principalele evenimente istorice ale acestor meleaguri. Muzeul a fost organizat pe baza donaţiilor făcute în 1908.

În Craiova interbelică se construieşte aşa-numita Casa Alba (pe una din laturile grădinii centrale – English Park – realizată în stilul unui scuar londonez), după planurile arhitectului Constantin Iotzu.

Dintre realizările contemporane trebuie amintit noul edificiu al Teatrului Naţional "Marin Sorescu", inaugurat în 1973, aflat printre primele trei teatre din România, Filarmonica de Stat „Oltenia” , înfiinţată în 1947 (gazda unor festivaluri naţionale şi internaţionale de renume), precum şi Teatrul de Operă şi Operetă Elena Teodorini (fostul Teatru Liric).

O altă zonă vegetală şi turistică deosebită o reprezintă Terasa (Lunca) Jiului, un parc-pădure întins pe o suprafaţă de peste 60 ha, pe malul stâng al râului Jiu.

Personalităţi

Titlul de cetăţean de onoare al oraşului Craiova a început să fie acordat din anul 1993 personalităţilor care au contribuit la dezvoltarea şi promovarea oraşului dar şi celor care s-au distins în mod deosebit în diverse domenii.

Transport

Transportul în comun în oraşul Craiova a fost înfiinţat în septembrie 1948 având în parcul auto 2 autobuze primite de la Bucureşti. La ora actuală Craiova beneficiază de o varietate de trasee rapide, normale, dar şi de o linie de tramvai ce se întinde pe o distanţă de 18,4 km.

(RAT Craiova)

Transportul aerian este asigurat de Aeroportul Internaţional Craiova care este aşezat la ieşirea estică a oraşului la 7 km de centru.

- Milano (Bergamo) - 3 zboruri/săptămână
- Londra (Luton) - 5 zboruri/săptămână
- Roma (Ciampino) - 2 zboruri/săptămână
- Bologna (Guglielmo Marconi BLQ) - 2 zboruri/săptămână
- Barcelona (El Prat BCN) - 2 zboruri/săptămână
- Paris (Beauvais) - 2 zboruri/săptămână
- Köln (Köln-Bonn) - 2 zboruri/săptămână
- Veneţia (Treviso) - 2 zboruri/săptămână
- Liverpool (John Lennon) - 2 zboruri/săptămână
- Madrid (Madrid-Barajas) - 2 zboruri/săptămână
- Tel Aviv (Ben Gurion) - 1 zbor/săptămână

În Craiova se poate circula şi cu taxiul, oraşul având la dispoziţie 6 firme de taxi care funcţionează non-stop.

Economie

Craiova a fost, de-a lungul timpului, un important târg, principala îndeletnicire fiind comerţul, întreaga istorie a oraşului fiind marcată de poziţia de nod comercial şi administrativ. Oraşul s-a menţinut ca centru comercial în care se tranzacţionau: cereale, animale, sare, piei, seu şi cervis.

Ca urmare a cerinţelor mereu crescânde ale exportului s-a înfiinţat la Craiova, în 1846, prima societate românească pe acţiuni pentru transportul cerealelor cu vaporul pe Dunăre, la Brăila.

În preajma anului 1860 în Craiova existau 4.633 clădiri, dintre care 3.220 case, 26 biserici, 11 şcoli, 60 fabrici-ateliere. Existau şi aproximativ 90 de stabilimente cu caracter industrial, dintre care: 12 mori, 3 fabrici de bere, 2 fabrici de gaz şi ulei, 4 tăbăcării, 2 tipografii. Statisticile înscriu existenţa la Craiova a 57,7% din numărul total al meseriaşilor din cuprinsul judeţului Dolj (1.088 meseriaşi, 697 calfe şi 485 ucenici).

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, Craiova era un oraş ce avea mici fabrici şi ateliere de produse chimice, maşini agricole, arte grafice, tăbăcării, textile, materiale de construcţii etc.

La 26 octombrie 1896 intră în funcţiune uzina electrică a Craiovei (cu echipamente AEG - Allgemeine Elekticitäts-Gesellschaft), având o putere instalată de 310 cai-putere, şi care alimenta 365 de lămpi de pe 39 de străzi într-o reţea de 30 de kilometri. Craiova a fost primul oraş al ţării alimentat cu curent electric pe bază de motoare cu combustie internă.

În anul 1900, Craiova deţinea 43,1% din numărul întreprinderilor din Oltenia, cuprinzând 924 de firme (dintre care 20 aparţineau industriei mari, folosind 1078 de muncitori). În 1925, numărul firmelor încadrabile în „industria mare” se ridică la 40, iar în 1930 numărul de muncitori este de 5.530.

Se afirmă şi comerţul bancar, la începutul secolului al XX-lea existând deja şase bănci şi două case de schimb valutar.

În perioada interbelică, oraşul, fiind situat într-o zona eminamente agrară, înaintează cu paşi prea mici pe calea industrializării. Astfel, în 1939, în Craiova existau numai 7 întreprinderi cu peste 100 de muncitori: Fabrica de postav „Oltenia”, „Scrisul Românesc, Fabrica de paste făinoase „Concordia”, Fabrica de pâine şi paste făinoase „Barbu Druga”, „Semănătoarea”, Uzina Electrică şi Fabrica de pâine „Traiul”.

Singura ramură industrială ale cărei întreprinderi puteau fi comparate cu unităţi similare din alte centre ale ţării era industria artelor grafice. Cele două întreprinderi tipografice craiovene „Ramuri” şi „Scrisul Românesc” se bucurau de un bun renume în ţară şi chiar peste hotare.

Începând cu anii 1960 oraşul devine un puternic centru industrial; se dezvoltă industria constructoare de maşini şi utilaje, de avioane, industria chimică, alimentară, uşoară, a materialelor de construcţii, industria electrotehnică, industria extractivă şi industria energetică.

După decembrie 1989, s-a remarcat o scădere a producţiei în domeniul industrial, totuşi industria continuă să reprezinte ramura de activitate cu mare pondere în economia oraşului (70%).

În perioada ulterioară revoluţiei se înregistrează progrese reale în dezvoltarea serviciilor de telecomunicaţii, a serviciilor bancare şi de asigurări, a serviciilor de consultanţă în afaceri (CDIMM, Centrul Româno-American). La nivelul judeţului are loc o creştere spectaculoasă a numărului de firme mixte şi a valorii capitalului investit. Raportându-ne la mărimea capitalului străin investit, după Coreea de Sud (care a investit în Daewoo Automobile Romania), cel mai mare volum de investiţii provine, în ordine descrescătoare, din: Italia, Belgia, Austria, Germania, Elveţia, Grecia, Israel.

Populaţia ocupată actual - de circa 260.000 persoane[necesită citare] - se repartizează astfel: 38% în industrie, 15% în comerţ şi reparaţii, 10% în transporturi şi depozitare, 8% în învăţământ şi 5,7% în domeniul medical.

Craiova este şi nod feroviar cu staţie de triaj în vestul oraşului (Craiova Triaj).

Sport

În fotbal, CS U Craiova este echipa primăriei municipiului, care a fost înfiinţată în 2013, revendicând-o ca succesoare a vechii echipe FC Universitatea Craiova, câştigătoare a patru campionate ale Ligii I, de 6 ori câştigătoare a cupei României, prima echipă românească de fotbal ajunsă în semifinalele Cupei UEFA ediţia 1982-1983. La înfiinţare CS U Craiova a fost înscrisă direct în liga a II-a şi a promovat din primul sezon în prima ligă; în sezonul 2017–2018, a obţinut calificarea în preliminariile UEFA Europa League, după ce a ocupat locul 5, profitând de faptul că CFR Cluj şi FC Voluntari nu aveau licenţă de participare în cupele europene. Printre altele se mai numără echipa de baschet masculin SCM Universitatea Craiova şi echipa de handbal feminin SCM Craiova.